Consorțiul universitar „Academica Plus” se extinde devenind cel mai mare consorțiu al universităților din România, fiind astăzi format din 10 universități. La întâlnirea consorțiului, desfășurată la Târgu Mureș, în zilele de 8-9 octombrie 2016, celor șapte universități fondatoare (Universitatea din Piteşti, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Ploieşti, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi Universitatea din Oradea) li s-au alăturat Universitatea din Petroșani, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Pe agenda dezbaterilor au figurat subiecte importante ce preocupă lumea academică: finanțarea instituțiilor de învățământ superior, clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, evaluarea școlilor doctorale, precum și temele prezentate de reprezentanții Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice la întâlnirea Consiliului Național al Rectorilor, din 7-8 octombrie a. c. În urma dezbaterilor, cele mai importante concluzii formulate de către reprezentanții universităților menționate mai sus sunt următoarele:
- Toți membrii Consorțiului susțin ferm rezoluția Consiliului Național al Rectorilor, adoptată în cadrul întrunirii organizate în zilele de 7-8 octombrie, la Târgu Mureș.
- Consorțiul universitar „Academica Plus” solicită stabilirea unei metodologii transparente de alocare a cifrei de școlarizare universităților de stat din România, având în vedere faptul că numărul locurilor bugetate la licență, masterat și doctorat, repartizate fiecărei universități, este determinant pentru asigurarea resurselor financiare necesare bunei funcționări în condițiile respectării standardelor de calitate.
- Membrii Consorțiului propun implicarea factorilor de decizie din MENCS, dar și a reprezentanților CNR, la finalizarea Legii salarizării unitare, cu luarea în considerare a salarizării cadrelor didactice după performanță și nu exclusiv după funcție.
- Membrii Consorțiului salută demersurile ARACIS privind actualizarea standardelor specifice pentru acreditarea programelor de studiu în învățământul superior și susțin întocmirea cu celeritate de către ARACIS a metodologiei de evaluare a școlilor doctorale.
- Consorțiul „Academica Plus” face apel la toate universitățile din România să transforme anul universitar 2016-2017 într-unul dedicat recâștigării încrederii în mediul academic. Numai prin voința cadrelor didactice și a studentilor putem reda spiritul academic universităților noastre, atât de necesar pentru o societate educată, o societate care apreciază valorile umane. E mai mult decât necesar să existe solidaritatea universitară în a reconstrui sistemul educațional românesc, întemeindu-ne pe principiile integrității, competenței, dăruirii și diversității.